La 08 septembrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui agent imobiliar, învinuit de săvârșirea a patru capete de acuzare de trafic de influență (art.326 alin.(11), art.326 alin.(11), art.326 alin.(11), art.326 alin.(11) din Codul penal).
Urmărirea penală a fost pornită în august 2021, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unei sesizări.
Judecarea cauzei a durat 1 an, inculpatul recunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate și, la cererea sa, cauza penală fiind examinată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea de noi probe.
Prin sentință din 08 septembrie 2023, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea a patru capete de acuzare de trafic de influență, stabilindu-i pedeapsa definitivă sub formă de amendă în mărime de 100 000 lei, acesta având dreptul să achite jumătate din sumă în termen de 3 zile lucrătoare din momentul în care hotărârea devine executorie.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.