Mai multe întreprinderi mari din Moldova și-au reluat activitatea, iar mii de cetățeni au revenit la muncă. Anunțul a fost făcut în această seară, de președintele Igor Dodon, transmite Breaking News.
“Dacă vom continua această dinamică, vom face tot posibilul ca unele activități economice să fie reluate în timpul cel mai apropiat. Avem confirmări că unele ZEL-uri și-au reluat activitatea. Asta înseamnă că industria producătoare de mașini a venit cu comenzi pentru Republica Moldova și mii de angajați au revenit la muncă, evident cu respectarea măsurilor de prevenire a COVID-19”, a precizat Igor Dodon.
Șeful statului a mai spus că a purtat discuții cu reprezentanții băncilor comerciale ca să fie mai deschiși pentru acordarea creditelor antreprenorilor, care urmează să le solicite pentru achitarea salariilor.
„În volumul a trei fonduri lunare de salarizare, statul va acoperi dobânzile până la sfârșitul anului curent”, a spus președintele țării.