Vor fi acordate subvenții pentru stimularea promovării și dezvoltării agriculturii ecologice

Un proiect de lege care prevede acordarea subvențiilor pentru stimularea dezvoltării agriculturii ecologice a fost aprobat, în prima lectură, la ședința plenară de astăzi. Subvențiile vor fi acordate...

Un proiect de lege care prevede acordarea subvențiilor pentru stimularea dezvoltării agriculturii ecologice a fost aprobat, în prima lectură, la ședința plenară de astăzi. Subvențiile vor fi acordate din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, mărimea și modul de acordare a acestora urmând a fi stabilite de către Guvern.

Documentul conține prevederi menite să asigure dezvoltarea durabilă a producției ecologice, concurența loială și funcționarea adecvată a pieței interne a produselor ecologice. Proiectul mai stipulează produsele și substanțele permise pentru utilizare în producția ecologică, etichetarea și certificarea produselor ecologice, importul și exportul acestora, precum și măsurile care pot fi aplicate în cazul nerespectării conformității în producția ecologică.

Totodată, potrivit documentului, va funcționa un sistem informațional automatizat privind producția ecologică în scopul evidenței și schimbului de date aferente activității în domeniul producției agroalimentare. Autorii proiectului mai propun delegarea mai multor competențe Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Inițiativa legislativă este elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și prevede armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.

 

In this article