Vlad Filat a fost lipsit de Ordinul Republicii prin sentința de condamnare la închisoare

Vladimir Plahotniuc a fost lipsit de Maia Sandu de Ordinul Republicii, pe motiv că „o persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile...

Vladimir Plahotniuc a fost lipsit de Maia Sandu de Ordinul Republicii, pe motiv că „o persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat”, decizia fiind acceptată de unii actori politici, dar contestată de avocații lui Vlad Plahotniuc, transmite breakingnews.md cu referire la telegraph.md.

Cu o reacție la ”subiectul zilei” a venit și Vlaeriu Munteanu, candidatul Blocului ACUM la ultimele alegeri parlamentare. Acesta susține retragerea distincției lui Plahotniuc, dar cere și retragerea Ordinului lui Vlad Filat.

”O acțiune plină de justețe, ce-și are izvoarele în dorință nețărmurită a românilor basarabeni de a trăi în libertate și prosperitate. Un act politico-juridic ce vine să bandajeze suferințele concetățenilor noștri în urma dezmățului dictatorial la care s-a dedat fostul lider al Partidului Democrat, fugarul Vladimir Plahotniuc.

Pentru a sutura o altă rană societală, încă deschisă, doamna președinte Maia Sandu are obligația moralizatoare de a-i retrage Ordinul Republicii și lui Vladimir Filat, inclusiv pentru că a arhitecturat și nășit fenomenul infracțional „Șor”, expresie caricaturală a burtăverzimii hulpave și mereu nesătule, ce continuă să fure oamenii noștri”, a scris Munteanu pe pagina sa de pe Facebook.

Amintim că Vlad Filat a fost lipsit de Ordinul Republicii prin sentința de condamnare la închisoare, dar distincția i-a fost întoarsă după ce Judecătoria de la Ciocana a admis cererea depusă în ultima zi a Guvernului Maia Sandu cu privire la eliberarea liderului PLDM din închisoare.

In this article