VIDEO// Trei reținuți pentru trafic de droguri

Ofițerii Direcției Investigații Speciale și Direcției Urmărire Penală ale IGPF, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS), au reținut trei bărbați pentru creșterea și...

Ofițerii Direcției Investigații Speciale și Direcției Urmărire Penală ale IGPF, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS), au reținut trei bărbați pentru creșterea și vânzarea marijuanei, de la care au ridicat circa un kilogram de substanță stupefiantă, în valoare de circa 200.000 lei. 

Aceștia au vârste de 42, 34 și 29 de ani, domiciliați în Ialoveni și Chișinău. Anterior, cel dintâi a ispășit patru ani de închisoare în penitenciarul din Cricova, până 2019, pentru contrabandă cu pastile ecstasy, introduse în Moldova, fiind reținut de polițiștii de frontieră la revenirea din Franța.

Urmează ca procurorii PCCOCS să le formuleze învinuirile și să depună demersuri de aplicare a arestului preventiv în privința acestora, timp în care cei trei se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

 

In this article