Mai multe autobuze și microbuze, pline cu oameni din nordul și sudul țării, dornici să participe la protestul de astăzi, au fost oprite și împiedicate să se îndrepte spre Chișinău. Oamenii își exprimă nemulțumirea că nu pot ajunge la manifestația împotriva guvernării PAS și a Maiei Sandu, care urmează să aibă loc la ora 15:00, în fața Președinției.
Mijloacele de transport au fost oprite de polițiști, la ieșirea din municipiul Bălți și Cimișlia, la indicația actualei puteri.
Înainte de aceasta, Agenția Națională Transport Auto (ANTA) le-au expediat mai multor transportatori mesaje, în formă scrisă, dar și verbale, prin care i-au amenințat că vor rămâne fără licență, dacă vor duce protestatari la mitingurile antiguvernamentale.
Și la protestul amplu de duminica trecută, 18 septembrie, mii de oameni au fost intimidați și împiedicați să ajungă la manifestație. De asemenea, mai multe mijloace de transport au fost întoarse din drum, iar șoferii au fost amenințați că vor avea probleme, dacă nu vor respecta restricțiile.
Amintim că astăzi, în capitală, urmează să aibă loc o amplă acțiune de protest, organizată de Partidul „ȘOR”, la care sunt așteptate să participe peste 50 de mii de persoane. Manifestațiile de stradă au început acum o săptămână, când, de asemenea, în fața Parlamentului și Președinției s-au strâns în jur de 40 de mii de oameni nemulțumiți, iar o parte din ei au rămas să protesteze în regim non-stop, într-un orășel de corturi amenajat în fața legislativului. Protestatarii o acuză pe Maia Sandu și guvernarea PAS de incompetență și rea voință și cer demisia in corpore a actualei puteri și organizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare anticipate.