Zeci de mii de țigarete tăinuite în podeaua unui autoturism au fost depistate de vameși și colegul patruped al acestora – câinele Dunai.
Produsele din tutun erau transportate într-un autoturism de marca ”Renault Megane Scenic”, cu numere de înmatriculare emise de autoritățile moldovenești.
Cazul a fost înregistrat la postul vamal Giurgiulești, atunci când, în baza unor informații deținute, funcționarii vamali au supus automobilul unor verificări minuțioase, implicând și câinele de serviciu al Vămii, Dunai. Acesta a semnalat prezența produselor din tutun în partea din spate a mașinii.
În rezultatul acțiunilor de specialitate, vameșii au depistat 37 280 de țigarete, marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul intenționa să le comercializeze pe piața neagră din UE.
Ca urmare, țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat. Cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.