
Poliția a intervenit după ce două sicrie au fost aduse în adiacentul instituției prezidențiale de către un grup de persoane. Odată cu sosirea forțelor de ordine, indivizii au încercat să fugă, însă au fost reținuți și escortați la Inspectoratul de Poliție.
Potrivit informațiilor preliminare, este vorba despre cinci persoane, printre care și minori. Aceștia au declarat că ar fi fost implicați în acțiune la solicitarea unor persoane afiliate unui partid politic, în schimbul unei sume de bani. Conform declarațiilor făcute în fața polițiștilor, grupul a fost împărțit în două: unii aveau sarcina de a transporta sicrie, iar ceilalți urmau să afișeze pancarte în mai multe locații din oraș.
Cazul este examinat de Inspectoratul de Poliție Buiucani sub aspectul comiterii unor acțiuni huliganice, dar și din perspectiva coruperii în vederea participării la acțiuni organizate. În cazul minorilor implicați, părinții riscă sancțiuni contravenționale pentru neîndeplinirea obligațiilor de educare și supraveghere a copiilor.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica persoanele care au orchestrat incidentul.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!