VIDEO // Președintele a precizat că în țară sunt suficiente stocuri de teste, medicamente și consumabile
Din 15 mai, în Republica Moldova va fi instituită starea de urgență în sănătate publică. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem...
Din 15 mai, în Republica Moldova va fi instituită starea de urgență în sănătate publică. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Președintele a precizat că starea de urgență în legătură cu pandemia COVID-19, instituită de Parlament până la 15 mai, nu va fi prelungită, iar din această dată competențele Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) vor fi preluate de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP). Președintele a făcut apel către cetățeni să fie în continuare vigilenți și să respecte regulile de comportament impuse de pandemie.”Noi am decis să nu venim cu o solicitare în Parlament pentru a prelungi starea de urgență, dar aceasta nu însemnă că riscul a trecut. Cu toate că suntem plasați mai bine ca alte țări. Dacă vorbim de decese, la noi este 3,5 %, la nivel mondial media este de 6,9%, în România – 6,5%. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm.”, a spus Dodon.Șeful statului a menționat că aceste rezultate se datorează în mare parte modului cum autoritățile au gestionat situația, dar e important și cum va fi menținută în continuare pandemia sub control.Președintele a mai precizat că în țară sunt suficiente stocuri de teste, medicamente și consumabile.”Suntem pregătiți, dar, stimați cetățeni, trebuie să fim responsabili”, a spus Dodon.
Utilizăm cookie-uri și tehnologii similare pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului, pentru a analiza traficul, a îmbunătăți conținutul și, după caz, pentru afișarea și măsurarea publicității. Puteți alege ce categorii de cookie-uri neesențiale permiteți.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.