Daniela Caldarari din satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, a născut, în data de 5 aprilie, al patrulea copil, la Maternitatea din Căușeni. A doua zi, a fost diagnosticată cu virusul COVID-19 și a fost internată în Maternitatea Numărul 2 din Chișinău. Ea spune că a beneficiat de o atitudine binevoitoare din partea personalului medical și de tratament profesionist, transmite Breaking News.
Grație tratamentului profesionist și eficient din partea medicilor, a fost externată miercuri, după nouă zile de la internare.