În perioada 5-6 mai curent, angajații IP Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, în conlucrare cu angajații Direcției Antidrog a Inspectoratului național de investigații al IGP sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Căușeni, au reținut în flagrant delict 5 persoane care comercializau droguri de tip marijuana.
Bărbații au vârstele cuprinse între 21 și 53 de ani și sunt originari din raionul Căușeni. Anterior aceștia au fost condamnați pentru mai multe tipuri de infracțiuni (furt, droguri).
În rezultatul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală membrii grupării criminale au fost identificați. Aceștia erau specializați în cultivarea plantelor de canabis, prelucrarea acestora și comercializarea marijuanei obținute pe teritoriul raionului Căușeni și al municipiului Chișinău.
Liderul grupării criminale, cu vârsta de 53 de ani, cultiva și prelucra plantele de canabis, apoi le transmitea spre comercializare celorlalți membri. Un gram de marijuana era vândut la prețul de 200 lei.
La domiciliile și în mașinile membrilor grupării au fost efectuate 13 percheziții, în rezultatul cărora au fost depistate și ridicate peste 4kg de marijuana cu valoarea de aproximativ 800.000 lei (valoarea a fost stabilită din prețul cu care era comercializată marijuana consumatorilor), peste 4kg de semințe de canabis pregătite pentru a fi plantate, 183 de plante de cânepă, cântare electronice, folii de staniol pentru ambalarea substanțelor narcotice, inclusiv obiecte confecționate artizanal utilizate la consumul drogurilor. La fel, au fost depistate și ridicate mijloace financiare în valută străină și lei MD în sumă de peste 6 mii, proveniți pe cale infracțională.
Suspecții sunt reținuți pentru 72 de ore, doi din ei își recunosc vinovăția parțial. Instanța de judecată urmează să examineze demersurile privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile. În cazul în care le va fi demonstrată vina, aceștia riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.
Pentru a nu-și risca sănătatea, angajații poliției sunt dotați cu echipamentul necesar de protecție împotriva virusului de tip nou.
Conducerea Inspectoratului General al Poliției recomandă celor cu intenții de a încălca legea să se abțină. Pe lângă atribuțiile pe care le au polițiștii în timpul pandemiei, în permanență sunt desfășurate acțiuni de prevenire, combatere, depistare și documentare a infracțiunilor; siguranța cetățenilor și respectarea legii fiind prioritățile de bază ale instituției noastre.