VIDEO// Crimă la Ialoveni. Bărbat bătut până la moarte și aruncat în WC-ul din curtea casei

Bărbatul de 42 de ani, anunțat în căutare la sfârșitul lunii aprilie, a fost găsit mort într-un veceu. Ofițerul de presă de la IP Ialoveni, Silvia Vetcu a...

Bărbatul de 42 de ani, anunțat în căutare la sfârșitul lunii aprilie, a fost găsit mort într-un veceu.

Ofițerul de presă de la IP Ialoveni, Silvia Vetcu a declarat că în urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Ialoveni în comun cu Direcția Investigații Criminale a INI și procuratura Ialoveni, în data de 11 mai 2020, a fost găsită persoana dată dispărută la 24 aprilie 2020.

Bărbatul de 42 ani din localitatea Văratic raionul Ialoveni, a fost găsit mort în WC-ul din grădina consăteanului cu care acesta ar fi consumat băuturi alcoolice în noaptea de 21 aprilie.

Fiind examinat de medicul legist, din cauza stării avansate de putrefacție, nu a fost posibil de stabilit modalitatea prin care acesta ar fi fost omorât, însă urmează a fi dispusă expertiza medico-legală care va stabili cauza decesului.

Pe cazul dat a fost inițiată cauză penală conform art.145 al.1 iar bărbatul de 55 ani, bănuit în săvârșirea omorului a fost reținut pentru 72 ore.

Amintim, că la 24 aprilie 2020 poliția din Ialoveni a fost sesizată de o locuitoare a s. Văratic r. Ialoveni pe faptul dispariției fiului său de 42 ani, care în dimineața zilei de 21 aprilie ar fi plecat de acasă și nu s-a mai întors.

In this article