
Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS, au destructurat un grup criminal organizat specializat în spălarea și legalizarea veniturilor ilicite. Anunțul a fost făcut de Poliția Republicii Moldova.
Gruparea, formată din rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova, folosea platforme digitale, criptomonede și firme-paravan pentru a ascunde proveniența banilor obținuți din escrocherii și alte infracțiuni economice. În perioada 2023–prezent, membrii rețelei au ajutat alte persoane să legalizeze aproximativ 95,5 milioane de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate dispozitive electronice, acte contabile, bani în diferite valute și patru automobile de ultimă generație.
Cinci suspecți, cu vârste între 31 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare, potrivit legislației în vigoare. Ancheta continuă pentru identificarea altor complici și documentarea întregii scheme financiare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

