VIDEO// Bărbat suspectat de furt, reținut de polițiștii de investigații și cei ai Inspectoratului de Poliție Fălești

Un bărbat de 30 de ani, domiciliat în orașul  Comrat, riscă până la 4 ani de închisoare fiind suspectat de furt. La sfârșitul lunii octombrie, polițiștii din Fălești...

Un bărbat de 30 de ani, domiciliat în orașul  Comrat, riscă până la 4 ani de închisoare fiind suspectat de furt.

La sfârșitul lunii octombrie, polițiștii din Fălești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din orașul Fălești a fost victima unei infracțiuni de furt din locuință.

Aceasta a  declarat polițiștilor că  persoane necunoscute ar fi pătruns în casă de unde au sustras  bijuterii din aur, iar din garaj  o armă de vânătoare, deținută legal.

Femeia a menționat că nu s-a aflat la domiciliu toată ziua, iar când  s-a întors,  a depistat geamul deteriorat, lipsa bijuteriilor și ușa de la safeu era descuiată, iar  arma lipsea. Tot ea a spus că cheile de la safeu erau păstrate în  cutia cu bijuterii.  Suma prejudiciului se ridică la 37 mii de lei.

Ca urmare a acțiunilor comune întreprinse de ofițerii Direcției investigații „Nord”  a Inspectoratului Național de Investigații și a polițiștilor din Fălești, suspectul a fost reținut.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 32 500 la 67 500 de lei,   sau  muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau  închisoare de până la 4 ani.

In this article