Un căruțaș din satul Medveja, raionul Briceni, a fost reținut în timp ce transporta ilegal 200 de butelii cu alcool, camuflate în snopi de porumb. Reținerea în flagrant a conaționalului a fost posibilă în urma valorificării unei informații operative.
Astfel, în seara zilei de ieri, 6 octombrie 2020, ofițerul de investigație al Sectorului Poliției de Frontieră Larga a intrat în posesia unei informații precum că de la linia de frontieră se deplasează spre interiorul țării o căruță, posibil să transporte bunuri de contrabandă. Operativ, în regiune a intervenit o patrulă mobilă din cadrul Sectorului. Ca urmare, la 500 de metri de frontieră a fost depistat și oprit un atelaj hipo, încărcat cu strujeni de porumb. Căruțașul, legitimat ca cetățean moldovean în vârstă de 45 de ani, s-a abținut de a răspunde polițiștilor de frontieră la întrebarea dacă transportă alte bunuri decât strujeni.
În acest sens, a fost luată decizia verificării căruței și ca rezultat s-au depistat 10 saci ticsiți cu butelii din plastic a câte 1,5 litri fiecare. Au fost numărate 200 de recipiente pline cu lichid incolor, cu miros specific de alcool etilic. Cantitatea de alcool a fost ridicată și depozitată la sediul SPF Larga, până la luarea unei decizii în cauză.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii la răspundere a persoanei. Totodată, pe numele căruțașului a fost inițiată o cauză penală, în conformitate cu art.27, art.362 al CP al RM.