
Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a publicat o reacție dură cu privire la evenimentele istorice din 1918 și la modul în care acestea sunt marcate în prezent. Aceasta susține că, în contextul actual, asistăm la o „distrugere conștientă, menită să accelereze dispariția Moldovei de pe hartă”.
Referindu-se la evenimentele de acum 108 ani, Victoria Furtună afirmă că actul Unirii nu a reprezentat voința liberă a cetățenilor.
„În 1918, sub presiune militară, represiuni și intimidare, Sfatul Țării a votat «unirea» – nu ca o alegere liberă a poporului, ci sub controlul armatei române”, a scris aceasta în postarea sa.
Liderul politic a criticat organizarea de concerte și onoruri în memoria acelei perioade, întrebând retoric:
„Ce sărbătoriți și pe cine glorificați? Pe cei care au ocupat militar acest pământ sau pe cei care au trădat dreptul poporului la autodeterminare și identitate milenară?”.
Victoria Furtună a atras atenția asupra stării actuale a țării, declarând că Republica Moldova este „sugrumată de mâini hapsâne după câțiva galbeni”. Totodată, aceasta a respins ideea că statul nu ar avea un viitor propriu, subliniind că „adevărul este trădarea și vânzarea casei noastre comune – Republica Moldova”.
În încheierea mesajului său, președintele „Moldova Mare” a reiterat poziția sa față de vectorul unionist:
„Unirea nu a fost și nu va fi salvare. Precum un pom roditor, Republica Moldova este în grija noastră. Ea va dăinui veșnic prin noi, moldovenii de acasă și de pretutindeni”.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

