
Victoria Furtună, președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, avertizează asupra riscului unei crize economice generate de situația de pe piața motorinei și cere intervenții urgente din partea autorităților.Într-o postare publică, aceasta susține că mai multe state europene au început deja să adopte măsuri rapide pentru a preveni efectele negative asupra economiei, în timp ce în Republica Moldova reacțiile întârzie.„Situația cu motorina devine critică. Guvernele din Europa deja iau măsuri rapide pentru a preveni o criză economică majoră”, a declarat Furtună.Liderul politic a propus un set de măsuri pe care le consideră necesare „imediat”, inclusiv modificarea formulei de calcul a prețurilor de către ANRE, astfel încât prețul să fie stabilit în baza ultimelor trei zile, nu a unei perioade de 14 zile.De asemenea, aceasta solicită interzicerea temporară a reexportului de motorină și reducerea accizei cu 50% pe durata crizei.Potrivit Victoriei Furtună, aceste măsuri ar contribui la protejarea fermierilor, transportatorilor și a economiei naționale.„Nu lăsați Moldova să ajungă în pragul unei catastrofe”, a conchis aceasta.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

