Vicepreședintele Parlamentului: China demonstrează o politică de neimplicare în treburile interne ale altor state și este un prieten și partener sincer

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, președintele Grupului de prietenie cu Parlamentul Chinei, a participat la Conferința internațională ”Noul concept de dezvoltare a Chinei, practica socialismului cu...

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, președintele Grupului de prietenie cu Parlamentul Chinei, a participat la Conferința internațională ”Noul concept de dezvoltare a Chinei, practica socialismului cu specific chinez”.

În calitate de speaker al evenimentului, Vlad Batrîncea a menționat că Republica Moldova urmărește cu atenție dezvoltarea impresionantă a Chinei contemporane. Potrivit socialistului, dezvoltarea economică a Chinei urmărește bunăstarea oamenilor, iar aplicarea tehnologiilor avansate vorbesc despre China ca despre o minune istorică modernă a lumii.
Batrîncea a menționat că relațiile moldo-chineze sunt completate cu noi proiecte tehnologice și economice.
Vicepreședintele Parlamentului a mulțumit poporului chinez și Ambasadei Chinei în Moldova pentru decizia de a aloca țării noastre 150 de mii de vaccinuri împotriva COVID-19.
”Este foarte important că Republica Populară Chineză și de această dată, ca și în alte momente dificile, a întins o mână de ajutor poporului moldovenesc. Acest lucru se face gratuit și necondiționat. China demonstrează o politică de neimplicare în treburile interne ale altor state și este un prieten și partener sincer ”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.

In this article