Vacă păzită cu gărzi înarmate și camere de supraveghere: „Este aproape de perfecțiune”

În valoare de 4 milioane de dolari, Viatina-19 FIV Mara Movéis este cea mai scumpă vacă vândută vreodată la licitație, conform Cărții Recordurilor. Este de trei ori mai...

În valoare de 4 milioane de dolari, Viatina-19 FIV Mara Movéis este cea mai scumpă vacă vândută vreodată la licitație, conform Cărții Recordurilor. Este de trei ori mai mult decât precedentul record, relatează CBS News. Din acest motiv, văcuța este păzită cu camere de supraveghere și gărzi înarmate la ferma din Brazilia în care trăiește.

Viatina cântărește 1.100 de kilograme, de două ori mai mult decât un adult mediu din rasa ei.

 

 

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от VIATINA 19 FIV MARA MOVEIS (@viatina_19)

„Supervaca”, așa cum o numesc proprietarii ei, a fost obținută prin implantarea unor embrioni modificați genetic, pentru a îmbunătăți rasa. Pe o autostradă din Brazilia, proprietarii Viatinei-19 au pus două panouri publicitare prin care îi laudă caracteristicile și îi îndeamnă pe oameni să vină să vadă vaca. I-au creat chiar și un cont de Instagram în care postează fotografii și clipuri video.

Oamenii de știință spun că oamenii trebuie să consume mai puțină carne de vită, cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră din agricultură și un motiv pentru defrișări în pădurea amazoniană.

Dar industria cărnii de vită este o sursă majoră de dezvoltare economică pentru Brazilia, iar guvernul încearcă să cucerească noi piețe de export.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Agropecuária Napemo (@agropecuaria_napemo)

Întruchiparea ambițiilor Braziliei pentru această industrie este Viatina-19, rezultatul unor ani de eforturi de a obține vaci cu mai multă carne.

Câștigătorii competițiilor de profil sunt vânduți la licitații atât de costisitoare, încât mai mulți fermieri se unesc pentru a cumpăra un singur animal. Ei extrag ovule și material seminal de la animale campioane, creează embrioni și îi implantează unor vaci cu rol de mame surogat, pentru a produce noi exemplare prețioase.

„Nu sacrificăm animalele de elită. Le creștem. Și, până la urmă, vom hrăni întreaga lume. Cred că Viatina va oferi acest lucru”, a spus unul dintre proprietarii Viatinei, Ney Pereira.

„Este cea mai apropiată de perfecțiune de până acum. Este o vaca completă, are toate caracteristicile pe care le caută toți proprietarii”, a spus fiica lui Pereira, Lorrany Martins, medic veterinar.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article