
Judecătoria Ungheni a pronunțat sentința de condamnare la închisoare în privința unui tânăr de doar 18 ani din Nisporeni pentru omorul unui bărbat de 63 de ani.
Potrivit sentinței, inculpatul va petrece următorii 9 ani după gratii, iar succesorul părții vătămate va încasa din contul inculpatului prejudiciul moral cauzat în sumă de 1 000 000 lei.
Cazul a avut loc în seara zilei de 26 martie 2025.
Inculpatul a pătruns în domiciliul victimei din raionul Nisporeni ca să-i ceară țigări, unde, în rezultatul unui conflict apărut spontan între ei, intenționat, cu o deosebită cruzime, i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în corp, lovituri cu o foarfecă de curățit pomi în cap și în corp, precum și tăieturi cu foarfeca de curățit pomii, cauzând victimei vătămări corporale grave, în urma cărora a survenit decesul acesteia.
În ședința de judecată inculpatul și-a recunoscut vinovăția, îi pare rău și se căiește de cele
săvârșite.
Judecătoria Ungheni menționează că sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!