Un tânăr a murit, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit violent într-un copac. Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 20:30, la ieșirea din localitatea Tîrnova, din raionul Edineț.
Potrivit datelor preliminare, victima este un tânăr în vârstă de 31 de ani. Acesta se deplasa cu un automobil de marca Opel când, din motive încă nestabilite de anchetă, a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit carosabilul și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament, transmite deschide.md
În urma impactului, șoferul a murit pe loc, iar automobilul a fost transformat într-un morman de fiare contorsionate.
Pe acest caz, polițiștii din Edineț au inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.