Un spaniol, obligat de instanţă să plătească peste 200.000 de euro fostei sale soţii pentru îngrijirea casei

Un tribunal spaniol a decis că un bărbat trebuie să plătească peste 200.000 de euro fostei sale soţii, echivalentul a peste 20 de ani de salariu, pentru că...

Un tribunal spaniol a decis că un bărbat trebuie să plătească peste 200.000 de euro fostei sale soţii, echivalentul a peste 20 de ani de salariu, pentru că s-a ocupat de casă în timpul căsătoriei lor, potrivit unei decizii consultate marţi de AFP.

Femeia, mamă a doi copii şi căsătorită sub regimul separării bunurilor, s-a ocupat, pe perioada mariajului, „de casă, de familie, cu tot ceea ce implică aceasta”, se arată în decizia judiciară a tribunalului din Vélez-Málaga (sud), datată 15 februarie.

Prin urmare, femeia va primi „o despăgubire de 204.624,86 euro”, a decis instanţa, notează Agerpres. 

Potrivit avocatului femeii, această sumă reprezintă „salariul minim” pentru perioada cuprinsă între iunie 1995 şi decembrie 2020, adică 24 de ani şi jumătate.

Bărbatul va trebui, de asemenea, să plătească lunar o pensie alimentară fostei sale soţii pentru fiicele sale.Într-un interviu acordat marţi postului de radio Cadena SER, femeia a declarat că soţul ei „nu voia ca ea să lucreze în afara casei”, deşi l-a ajutat în privinţa sălilor de sport pe care acesta le deţinea, ocupându-se de „PR, fiind instructoare”, dar fără a fi plătită.

În rest, „m-am dedicat exclusiv treburilor casnice, având grijă de soţul meu, ocupându-mă de casă”, a continuat ea, mărturisind că este „foarte mulţumită” de decizia instanţei.

In this article