Un tânăr de 20 de ani din județul Argeș din România, oprit inițial pentru nerespectarea vitezei legale, este acum cercetat pentru ultraj în forma tentativei de omor.
În noaptea de 9 spre 10 martie, în jurul orei 04:30, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Câmpulung care efectua controale în trafic, pe DN 73, în localitatea Stâlpeni, a depistat un tânăr de 20 de ani, din Mioarele, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 141 de km/h (cu 91 km/h peste limită)ю
Polițiștii l-au oprit pe șofer și i-au aplicat o sancțiune contravențională, fiind aplicată și măsura de reținere a permisului de conducere pentru 120 de zile. După aplicarea sancțiunii, unul dintre polițiști a observat simptome specifice consumului de droguri și i-a cerut șoferului să se supună testării.
În acel moment, șoferul s-a blocat în autoturism, iar când polițistul a băgat mâna pe geam ca să îi scoată cheile din contact, șoferul, cu jumătate de polițist în interiorul habitaclului mașinii, a apăsat accelerația și a plecat de pe loc.
Imaginile video publicate de Sindicatul Europol arată mașina tânărului în deplasare, cu polițistul prins de mașină.
Ulterior, agentul a reușit să se desprindă, să cadă și să se rostogolească pe șosea.
Apoi, a executat somația că va folosi armamentul din dotare și a tras trei focuri asupra pneului autoturismului. După aceste manevre, conducătorul auto a fost imobilizat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, în forma tentativei la omor, conducere fără drept și conducere sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, iar după administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore.