Un funcționar public, cercetat de CNA, a fost condamnat pentru 26 de episoade de trafic de influență

Un bărbat, învinuit de săvârșirea a 26 de episoade de trafic de influență într-un dosar pornit de Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării și deferit justiției de către...

Un bărbat, învinuit de săvârșirea a 26 de episoade de trafic de influență într-un dosar pornit de Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării și deferit justiției de către Procuratura Anticorupție și-au aflat sentința. Acesta a fost amendat cu 175 000 de lei, cu privarea de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de 3 ani. Decizia a fost pronunțată recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Conform investigațiilor, în anul 2017, pe când ocupa funcția de director-administrator al unei întreprinderi specializate în consultanță juridică, contabilitate, servicii de construcție și cadastrale, inculpatul a pretins și primit sume de bani între 300 și 2 700 euro de la diverse persoane. Aceste sume au fost solicitate pentru a perfecta procesele-verbale de recepție finală a unor obiective de construcție, incluzând în comisiile de recepție specialiști atestați în domeniul construcțiilor și influențând semnarea acestor documente.

De asemenea, inculpatul a primit bani pentru a influența diverse acțiuni în cadrul Agenției Servicii Publice, printre care înregistrarea proceselor-verbale de recepție finală a încăperilor, înregistrarea unui bun imobil nou format, perfectarea autorizației de construire a unui drum de acces, și alte intervenții similare. Totodată, acesta a primit bani sub pretextul influenței asupra unor funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, pentru a urgenta privatizarea unui apartament sau a modificarea liniilor roșii la un bun imobil, ș,a.

Urmărirea penală a durat doi ani, iar judecarea cauzei a durat 5 ani, cauza fiind examinată în procedură simplificată, în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, inculpatul recunoscându-și vinovăția integral.

În rezultatul analizei probatoriului administrat, la 06 august 2024, instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea traficului de influență (3 episoade ale infracțiunii prevăzute la art. 326 alin.(2) lit.b) din Codul penal), stabilindu-i o pedeapsă prin cumul parțial al pedepselor aplicate – sub formă de amendă în mărime de 175 000 lei, cu privarea de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de 3 ani. În cazul a 23 de episoade de trafic se influență (art.326 alin.(1) din Codul penal), inculpatul a fost recunoscut vinovat, însă liberat de pedeapsa penală, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Totodată, au fost confiscate din contul inculpatului în beneficiul statului a contravalorii mijloacelor bănești în sumă de 6 300 euro și 22 200 lei, cu titlu de mijloace obținute din activitatea infracțională, fiind menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

In this article