
Urmare a contestării de către un deținut a comunicatului de presă din 2021 al procurorilor PCOCCS – prin care deținutul contestatar fusese condamnat la detenție pe viață pentru organizarea unui atac armat, la intrarea unui centru comercial în 2014 – Judecătoria Chișinău a respins acțiunea.
Potrivit hotărârii judecătorești, reprezentantul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur a adus la cunoștință în instanța de judecată faptul că în procesul elaborării comunicatului de presă, acesta nu a deviat de la fondul și substanța sentinței din 10 iunie 2016. Așadar, comunicatul de presă contestat a rămas în albia legalității și, implicit, dreptul procurorilor la informarea societății și a jurnaliștilor urmează să fie exercitat în continuare în limitele legii.
Atacul armat descris în comunicatul de presă contestat atunci, potrivit Deciziei ulterioare a Curții Supreme de Justiție de 11 noiembrie 2024, a fost comis cu „cel puțin 54 de focuri de armă cu pistoale automate AK 74 în direcția incasatorilor.” Prin urmare, unul din incasatorii băncii vizate a decedat, iar alții doi au fost răniți. Ulterior, atacatorii au sustras din mașina incasatorilor două bagaje cu suma totală de peste 1.500.000 lei.
Potrivit comunicatului de presă din 2021 contestat de către deținut, în anul 2016 procurorii solicitaseră pedepse mai aspre pentru cei patru atacatori, care inițial au fost condamnați la pedepse cuprinse între 13 și 24 ani închisoare. Drept urmare, prin reprezentarea acuzării de stat de către Procuratura de Circumscripție Chișinău, instanța de apel a satisfăcut demersurile procurorilor, iar pedepsele inculpaților le-au fost schimbate în altele mai dure: doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață, inclusiv liderul grupului infracțional, iar alții doi – la 25 ani închisoare. Potrivit actului judecătoresc, cei patru sunt obligați să întoarcă pagubele provocate.
Acum, prin această hotărâre de respingere a contestării comunicatului de presă al PCCCOCS, instanța de judecată a statuat faptul că la rândul său, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei prin Recomandarea Rec(2003)13 subliniază importanța raportării mass-media cu privire la procedurile penale pentru a informa publicul și a asigura controlul public al funcționării sistemului de justiție penală.
Mai mult ca atât, în decizia Curții Supreme de Justiție din decembrie 2022, aceasta a reținut faptul că, un procuror poate, ba chiar trebuie în cazurile de interes sporit pentru societate, să informeze publicul cu privire la cercetările penale în curs, or art.10 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului include libertatea de a primi sau de a comunica informații.
Astfel, la caz, este imperios necesar de subliniat că, comunicatul de presă din 20 decembrie 2021, publicat pe pagina web oficială a procuraturii atestă o transparență clară.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!