Un deputat PAS în declarația de avere ar fi diminuat prețul unui teren de pământ cu 18000 %

Deputatul PSRM, Oleg Savva, a depus un demers la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) prin care solicită să fie examinate neconcordanțele în declarația de avere...

Deputatul PSRM, Oleg Savva, a depus un demers la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) prin care solicită să fie examinate neconcordanțele în declarația de avere depusă de membrul fracțiunii PAS din Parlament, Doina Gherman.

Socialistul susține că a studiat declarațiile de avere și interese depuse de Gherman în ultimii ani și a depistat mai multe lacune în ceea ce privește prezentarea completă a veniturilor și intereselor personale.

”Voi puncta doar câteva, lăsând ca ANI să facă lumină la toate încălcările pe care le-am evidențiat în adresarea pe care am făcut-o astăzi către această instituție, în speranța că va da dovadă de imparțialitate și va investiga corect”, anunță deputatul pe pagina sa de Facebook.

Astfel, s-au stabilit divergențe între declarația de avere și interese depusă la Comisia Electorala Centrală și declarația pe avere și interese depusă la Agenția Națională de Integritate. În documentul prezentat la pentru accederea la funcția de deputat nu este reflectat venitul în sumă de 417 mii de lei din vânzarea unui apartament. Suma respectivă figurează, însă, în alte declarații de avere și interese depuse în perioada 2014-2018. Ciudat este și faptul că, deși a vândut apartamentul, în anii 2018, 2019, 2020 în declarațiile de avere nu figurează niciun loc de trai, ceea ce ridică mai multe semne de întrebare.

În schimb, Doina Gherman a indicat altă avere imobilă obținută în 2011- o construcție nefinisată, fără nici o valoare cadastrală sau de piață și care nu a fost dată în exploatare timp de 10 ani. În opinia deputatului PSRM, acest fapt poate fi catalogat ca o schemă de eschivare de la plata impozitelor și taxelor.

Un alt element la care urmează să fie verificat de ANI este procurarea, în 2011, a unui teren cu suprafața de 0,09 ha cu valoarea de vânzare-cumpărare de 1234 de lei, valoare care a devenit acum, potrivit declarației de deputat a Doinei Gherman, de 225806 lei, cea ce constituie o divergență 18000 %.

Savva a mai constatat și faptul că în perioada activității în funcția de inspector vamal, Doina Gherman nu a indicat valoarea mijloacelor de transport, iar deja în funcția de deputat a anunțat că ea conduce un automobil de model Lexus RX 450 h în valoare de 35000 de euro achiziționat în 2019 la un preț sub limita prețurilor care încep de la 45000 de euro conform paginilor web din țară, specializate în vânzări de autoturisme.

De asemenea, în 2021 familia deputatei PAS a achiziționat o remorcă de model Schmitz SKO 24, în valoare de 40000 de lei, un preț sub limita celor de piață, care încep de la 80000 de lei, adică dublu.

In this article