
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richter, s-a produs joi dimineață, la ora 06:19, în largul insulei Creta, potrivit datelor preliminare furnizate de Institutul Geodinamic din Atena. Epicentrul a fost localizat la 55 de kilometri nord-nord-est de localitatea Neapoli, în regiunea Lasithi, iar adâncimea seismului a fost estimată la 37 de kilometri, scrie presa din Grecia.
Seismul a fost resimțit pe o arie extinsă, inclusiv în regiunea Attica, dar și în Egipt, însă, din fericire, nu au fost raportate pagube materiale sau victime până în acest moment.
Președintele Organismului pentru Protecția Seismică din Grecia (OASP), Efthymios Lekkas, a declarat pentru postul ERTnews că adâncimea mare a cutremurului este un factor pozitiv, reducând riscul de producere a unui tsunami. Potrivit acestuia, seismul a avut loc într-o zonă de fose submarine și nu pe arcul elenic principal.
La rândul său, primarul localității Agios Nikolaos, Manolis Menegakis, a confirmat că seismul a fost extrem de puternic, dar nu s-au semnalat daune. „Suntem în stare de vigilență”, a precizat edilul într-o intervenție la postul de televiziune Mega.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!