Doi tineri iranieni au fost condamnați la câte 10 ani și jumătate de închisoare pentru că s-au filmat dansând pe stradă, în Teheran. Cuplul a fost acuzat de „încurajarea corupției și a prostituției publice” după ce videoclipul postat pe rețelele sociale a ajuns viral.
Cei doi tineri îndrăgostiți au dansat în fața unuia dintre principalele obiective ale Teheranului, Turnul Azadi, într-un videoclip văzut drept simbol al sfidării împotriva regimului iranian, spun aciviștii pentru drepturile omului, potrivit The Guardian.
Astiyazh Haghighi și logodnicul ei, Amir Mohammad Ahmadi, ambii în vârstă de 20 de ani, au fost arestați la începutul lunii noiembrie, după ce clipul a ajuns viral.
Haghighi nu purta batic, sfidând regulile stricte ale republicii islamice. În plus, femeile nu au voie să danseze în public în Iran, darămite cu un bărbat.
A court in #Iran sentenced a couple to 10.5 years in prison for dancing in the street, the Al Arabiya newspaper reported.
They were accused of conspiring to undermine national security and engaging in anti-regime propaganda. pic.twitter.com/EWrsSgohQs
— NEXTA (@nexta_tv) January 31, 2023
Haghighi nu purta batic, sfidând regulile stricte ale republicii islamice. În plus, femeile nu au voie să danseze în public în Iran, darămite cu un bărbat.
Ei au dansat pentru a susține protestele în curs de desfășurare din Iran, care au început în septembrie anul trecut, după ce o femeie kurdă în vârstă de 22 de ani, Mahsa Amini, a murit în custodia poliției iraniene.
Un tribunal revoluționar din Teheran i-a condamnat pe fiecare la 10 ani și șase luni de închisoare, a declarat Agenția de știri a Activităților pentru Drepturile Omului (HRANA) din SUA.
În afară de pedeapsa cu închisoarea, cuplului i s-a impus o interdicție de doi ani pentru utilizarea spațiului virtual și o interdicție de doi ani de a părăsi Iranul pentru că au dansat pe stradă. Ei au fost acuzați de „încurajarea corupției și a prostituției publice”.
Haghighi și logodnicul ei au fost, de asemenea, acuzați de „complicitate cu intenția de a perturba securitatea națională și de promovare a propagandei”.
HRANA a citat surse apropiate familiilor lor spunând că au fost privați de avocați în timpul procedurilor judiciare, iar încercările de a le asigura eliberarea pe cauțiune au fost respinse.
Haghighi s-ar afla acum în închisoarea Qarchak pentru femei din afara Teheranului, ale căror condiții sunt condamnate în mod regulat de activiști.