Un bărbat, ucis în Capitală după ce fusese dat dispărut: Cinci suspecți, reținuți

Un bărbat de 35 de ani declarat dispărut în Capitală ar fi fost omorât. Polițiștii sectorului Buiucani au constatat că victima se afla la domiciliul unuia dintre cunoscuții...

Un bărbat de 35 de ani declarat dispărut în Capitală ar fi fost omorât. Polițiștii sectorului Buiucani au constatat că victima se afla la domiciliul unuia dintre cunoscuții săi, împreună cu alte persoane, iar între aceștia s-a iscat un conflict.

Astfel, în timpul altercație, bărbatul ar fi fost lovit cu un obiect ascuțit în regiunea toracică, iar în urma leziunilor suferite, acesta a decedat.

Ulterior, pentru a tăinui fapta, suspecții ar fi transportat cadavrul și l-ar fi abandonat într-o zonă din apropierea localității Vadul lui Vodă.

Oamenii legii au identificat și reținut patru bărbați și o femeie, fiind ridicate probe relevante pentru cauza penală.

La moment, acuzații sunt reținuți pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article