Un bărbat și o femeie, condamnați pentru omor săvârșit în coautorat

La  29 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Orhei, sediul Central, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Orhei. Astfel, potrivit sentinței, un...

La  29 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Orhei, sediul Central, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Orhei.

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 49 de ani și o femeie de 38 de ani au fost recunoscuți vinovați pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime fiind sancționați cu o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de câte 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În cadrul urmăririi penale, procurorii le-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpații, la 11 decembrie 2022, aproximativ la ora 0200, aflându-se în gospodăria inculpatului, amplasată într-un sat din raionul Orhei, pe fonul unui conflict iscat între ei, și victimă, care s-a dovedit a fi concubinul inculpatei, ambii făptuitori, urmărind intenția de omor, cu o deosebită cruzime, i-au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele, peste diferite părți ale corpului, concentrat în regiunea capului.

       Acțiunile infracționale s-au soldat cu multiple leziuni corporale, iar ca rezultat, în aceeași zi, victima a decedat.
Inculpații și-au recunoscut vinovăția pentru faptele de care au fost acuzați.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpaților a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

In this article