
Poliția de Frontieră anunță noi evoluții în cazul din 19 aprilie 2024, când ofițerii Direcției regionale Vest au descoperit asupra unui cetățean moldovean șapte documente suspecte — cărți de identitate și permise de conducere aparent emise de autoritățile din Bulgaria și România, care prezentau semne evidente de falsificare.
Investigațiile au fost continuate sub coordonarea Procuraturii Hâncești, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Comrat și al Direcției acțiuni speciale la frontieră.
În urma măsurilor speciale de investigație, a fost identificat și localizat un alt membru al rețelei infracționale specializate în falsificarea actelor oficiale. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 48 de ani, care ar fi acționat ca intermediar între comanditari și executanți, percepând pentru serviciile sale câte 1.000 de euro.
Perchezițiile efectuate la domiciliul acestuia au dus la descoperirea unui set de documente pe numele altei persoane, precum și a unui telefon mobil folosit, potrivit anchetatorilor, în desfășurarea activităților ilegale.
Suspectul a fost reținut, iar instanța a emis pe numele său un mandat de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Acesta este cercetat penal în baza art. 361 alin. (2), lit. b) din Codul Penal al Republicii Moldova – „Confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false”.
Până la pronunțarea unei decizii definitive, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!