
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit după ce s-ar fi înecat într-un canal de irigare din localitatea Andrușul de Jos, raionul Cahul. Trupul neînsuflețit a fost extras din apă în amiaza zilei de ieri, în jurul orei 13:58.
Potrivit informațiilor preliminare, cadavrul se afla într-un canal de irigare cu o adâncime de aproximativ patru metri și a fost scos la suprafață de echipele de salvatori. La fața locului a intervenit și un medic legist, care, în urma examinării preliminare, nu a depistat semne vizibile de moarte violentă.
Trupul bărbatului a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, unde urmează să fie supus expertizei de laborator, pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
În acest caz, angajații Inspectoratului de Poliție Cahul au inițiat o anchetă pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

