Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată dosarul penal ce vizează administratorul unei Societăți cu Răspundere Limitată, fiind învinuit de insolvabilitate intenționată (art.252 alin.(2) lit.b) din Codul penal).
Cauza penală a fost inițiată în iunie 2021 de către organul de urmărire penală al Serviciului Fiscal de Stat, ulterior prin ordonanța Procurorului General, competența pentru efectuarea urmăririi penale a fost stabilită Procuraturii Anticorupție.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada anilor 2019-2020, inculpatul, în calitate de director și administrator al unei companii, a întreprins acțiuni intenționate pentru a crea aparența insolvabilității întreprinderii pe care o administra. Scopul urmărit era evitarea inițierii unei proceduri civile generale (care presupunea plata unei taxe de stat semnificative), pentru încasarea unei datorii fictive de aproximativ 17 milioane de lei de la o companie, în numele căreia pretindea că ar fi efectuat lucrări, lucrări inexistente de fapt. Totodată, scopul era și evitarea achitării unei datorii reale de aproximativ 900 000 lei către același creditor.
În continuare, pentru a avea temei să se adreseze instanței privind declararea companiei sale insolvabile, inculpatul a încheiat un contract de împrumut cu o rudă, însă fără intenția de a returna suma împrumutată. Pe baza acestui contract, fără careva încercări de soluționare amiabilă a datoriei, a solicitat instanței inițierea procedurii simplificate a falimentului întreprinderii pe care o administra.
Cererea sa a fost admisă de către instanță, fiind dispusă inițierea procedurii simplificate de faliment, însă nu și cererea de validare a datoriei de aproximativ 17 milioane de lei. Urmare a acțiunilor ilegale ale inculpatului, agentului economic menționat supra i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 900.000 de lei.
Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de insolvabilitate intenționată, legea prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!