Un avocat din Chișinău, condamnat pentru escrocherie: și-a înșelat clientul cu un proces inventat

Un avocat din Chișinău a fost găsit vinovat de escrocherie și condamnat la amendă penală în valoare de 65.000 de lei, fiind totodată privat de dreptul de a...

Un avocat din Chișinău a fost găsit vinovat de escrocherie și condamnat la amendă penală în valoare de 65.000 de lei, fiind totodată privat de dreptul de a profesa pentru o perioadă de trei ani, după ce a păcălit un client cu un proces judiciar fictiv.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, avocatul a semnat un contract cu partea vătămată pentru a o reprezenta într-un litigiu civil privind rezilierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil în valoare de 797.835 de lei. În schimbul serviciilor, acesta a încasat un onorariu de 20.000 de lei. Ulterior, în perioada mai–noiembrie 2022, avocatul i-ar fi trimis clientului fotografii cu presupuse citații emise de Judecătoria Chișinău, legate de acest caz.

Ancheta a arătat însă că procesul în cauză nu a existat niciodată, iar citațiile prezentate erau false. Astfel, avocatul a fost acuzat că a înșelat deliberat clientul și a sustras suma de bani sub pretextul reprezentării legale.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de 36.647,88 lei cu titlu de prejudiciu material (inclusiv cheltuieli suportate de partea vătămată în timpul procesului) și 10.000 de lei pentru prejudiciul moral cauzat.

Deși inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, probele administrate în instanță au fost suficiente pentru condamnare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article