Un avion s-a prăbuşit în mare în timpul unui spectacol aviatic, în Franța

Un pilot a murit, vineri, după ce avionul Fouga Magister pe care îl pilota în timpul unui spectacol aviatic la Lavandou, în sudul Franţei, s-a prăbuşit în Marea...

Un pilot a murit, vineri, după ce avionul Fouga Magister pe care îl pilota în timpul unui spectacol aviatic la Lavandou, în sudul Franţei, s-a prăbuşit în Marea Mediterană, au declarat autorităţile franceze, potrivit Reuters.

„Corpul pilotului a fost recuperat”, a precizat autoritatea locală responsabilă pentru regiunea Var din sudul Franţei, potrivit News.ro.

Autorităţile franceze au adăugat că este în curs o anchetă pentru a se stabili cauzele accidentului.

Spectacolul aviatic făcea parte din comemorarea a 80 de ani de la debarcarea forţelor aliate din Ziua Z în Provence.

La spectacolul aerian a participat şi echipa de acrobaţie aeriană „Patrouille de France” a Forţelor Aeriene Franceze, care a decis să îşi anuleze demonstraţia din cauza accidentului.

Accidentul are loc la doar două zile după ce două avioane militare franceze s-au ciocnit în estul Franţei, provocând moartea a doi militari.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article