Doi tineri, dintre care unul minor, iar altul – angajat al Ministerului Afacerilor Interne, au fost reținuți pentru violul unei minore. Cazul a avut loc la începutul acestui an.
Conform datelor preliminare, s-a stabilit că, la data de 3 ianaurie 2023, în perioada cuprinsă între orele 21:00 – 22:20, un tânăr, împreună cu un minor, s-au deplasat cu un automobil într-un sat din raionul Telenești, unde, a determinat-o pe victima minoră să urce în automobil.
În scopul realizării intenției lor infracționale, au mers în extravilanul satului respectiv, unde, știind cu certitudine că minora nu a atins vârsta de 14 ani şi este în imposibilitate de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa datorată vârstei fragede, având capacitatea redusă de a opune rezistență acțiunilor abuzatorului, prin constrângere fizică și psihică, în automobil, au întreținut cu ea mai multe rapoarte sexuale, provocându-i minorei dureri fizice și suferințe psihice.
La 6 ianuarie 2023 învinuiții au fost reținuți, iar la 7 ianuarie 2023 au fost puși sub învinuire și au fost arestați preventiv pe un termen de 30 de zile.
Procuratura Generală confirmă faptul că învinuitul major, la momentul comiterii faptei incriminate era angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Organul de urmărire penală efectuează în continuare investigațiile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.
Procuratura raionului Telenești conduce urmărirea penală.