
Un tânăr de 21 de ani, cetățean ucrainean, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit de implicare într-o tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari, care a vizat o femeie de 73 de ani din municipiul Bălți.
Potrivit Poliției, în perioada 24–26 iunie, victima a fost contactată telefonic de mai multe persoane care s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale și ai Poliției. Aceștia au încercat să o convingă să le transmită 8.930 de dolari SUA, invocând necesitatea de a-i „proteja” economiile.
Femeia a sesizat autoritățile, iar oamenii legii au organizat o operațiune specială. Suspectul a fost reținut în flagrant în momentul în care urma să intre în posesia banilor.
Tânărul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.
Pe caz a fost inițiat un dosar penal pentru tentativă de escrocherie comisă de un grup criminal organizat, iar polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

