Trotuarele de pe bulevardul Decebal vor fi reparate în ambele sensuri. Despre aceata anunțat primarul general Ion Ceban.
Licitația pentru achiziționarea lucrărilor respective a fost anunțată, iar valoarea totală a investiției constituie în jur de 44 milioane lei.
“Lucrările ample presupun: reabilitarea zonei pietonale; amenajarea spațiilor adiacente; amenajarea locurilor de parcare; construcția sistemului de irigare pentru spațiile verzi; reparația tuturor acceselor din zona trotuarului; modernizarea iluminatului stradal; instalarea mobilierului urban și amenajarea staţiilor de așteptare a transportului public.
Volumul total de lucrări urmează a fi realizat într-o perioada de până la 2 ani, după semnarea contractului cu antreprenorul care va fi desemnat câștigător al licitației.
În anul curent vor intra în reparație și trotuarele aferente bd. Dacia, partea impară (tronson: V. Trandafirilor – bd. Decebal). În prezent se pregătește documentația pentru procedura de achiziție publică a lucrărilor”, a declarat Ceban.
De asemenea, pentru anul 2022 este planificată reparația curentă a trotuarelor din centrul istoric al orașului.
Pentru acest proiect, din bugetul municipal au fost alocate peste 100 milioane lei, iar procedura de achiziție publică a lucrărilor urmează a fi anunțată în scurt timp.
Alte trotuare vor fi supuse reabilitării în cadrul proiectului municipal de reparații curente ale acceselor către și în curțile blocurilor de locuit și a trotuarelor din sectoarele capitalei.