Trei tineri, cercetați după ce ar fi furat materiale de construcție de peste 56.000 de lei

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani sunt cercetați penal, fiind suspectați că au sustras materiale de construcție în valoare de peste 56.000 de...

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani sunt cercetați penal, fiind suspectați că au sustras materiale de construcție în valoare de peste 56.000 de lei de la un imobil din municipiul Chișinău.

Potrivit poliției, suspecții ar fi profitat de faptul că anterior au lucrat la imobilul respectiv, cunoscând locul și bunurile depozitate.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat persoanele bănuite, originare din municipiul Chișinău și raionul Anenii Noi.

Oamenii legii au recuperat bunurile sustrase din raioanele Sîngerei și Căușeni, unde acestea ar fi fost vândute.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la patru ani.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article