Transfăgărășan și Transalpina s-au închis din cauza vremii nefavorabile

Circulația rutieră pe pe DN7C (Transfăgărășan) s-a închis de astăzi, 12 noiembrie, începând cu ora 08:00, de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă)...

Circulația rutieră pe pe DN7C (Transfăgărășan) s-a închis de astăzi, 12 noiembrie, începând cu ora 08:00, de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă) din cauza vremii, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), printr-un comunicat de presă.

„Măsura a fost adoptată de către CNAIR din cauza condițiilor meteo nefavorabile cu temperaturi cuprinse între -3 și -11 grade Celsius și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, care pun în pericol siguranța traficului rutier”, se arată în comunicatul CNAIR, citat de TVRINFO.ro.

Potrivit sursei citate, la altitudine, instabilitatea atmosferică este accentuată și poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere menționează că sectorul de drum închis circulației va fi semnalizat corespunzător. Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360.

Accesul la cabanele de la Bâlea Lac, în județul Sibiu, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgăraș, se face începând de marți numai cu telecabina.

Precizăm că, în fiecare final de an, Transfăgărășanul se închide circulației, pentru a proteja șoferii de avalanșele de zăpadă și căderile de pietre de pe versanți. De asemenea, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, troienele de zăpadă măsoară câțiva metri iarna și vântul suflă cu putere.

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article