Moartea l-a găsit în plină stradă. Un bărbat în vârstă de 75 de ani a decedat la scurt timp după ce brusc i s-ar fi făcut rău. S-a întâmplat în prima parte a zilei de 16 iulie pe strada Teilor din sectorul Botanica.
Potrivit datelor oferite de către șefa secției comunicare de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, bărbatul mergea pe stradă, când la un moment dat a început să se simtă rău. La fața locului au fost chemați imediat medicii de pe ambulanță, însă, din nefericire, victima a decedat până la sosirea ajutoarelor.
Medicul legist, venit și el la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă pe corpul decedatului. Deocamdată, nu se cunoaște cu exactitate cauza decesului, urmând a fi stabilită după efectuarea expertizei medico-legale.
Totuși martorii de la fața locului au scris pe rețele că bărbatul s-ar fi simțit rău din cauza căldurii.
Menționăm că tot pe 16 iulie, conductorul unui troleibuz de pe linia numărul 10 a avut nevoie de ajutor medical după ce i s-a făcut rău chiar în timp ce se afla pe rută. Vehiculul a fost imediat oprit din drum, iar la fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care au oferit primul ajutor victimei.
De asemenea, potrivit CNAMUP, pe parcursul săptămânii trecute, medicii de pe ambulanțe au intervenit la 32 de persoane, care au suferit insolații. 24 pacienți, inclusiv 4 copii au fost transportați la spital.