
Un copil în vârstă de 5 ani a decedat la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, la scurt timp după ce a fost internat în stare extrem de gravă. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății.
Potrivit instituției, primele simptome ale bolii au apărut pe 2 iunie, însă minorul a fost transportat la spital abia pe 7 iunie, la ora 11:15. În urma evaluărilor și investigațiilor efectuate de medici, copilul a fost diagnosticat cu encefalită variceloasă, comă de gradul I și edem cerebral de gradul III.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat că pacientul a ajuns la unitatea medicală într-o stare critică, iar personalul medical a intervenit imediat pentru acordarea asistenței necesare și stabilizarea acestuia.
„În pofida intervențiilor prompte și a eforturilor depuse de personalul medical, copilul a decedat în aceeași zi, la ora 12:32”, au comunicat reprezentanții ministerului.
Conform prevederilor legale, cazul a fost raportat Inspectoratului de Poliție.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de specialiștii de la Centrul de Medicină Legală, care au efectuat expertiza medico-legală.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

