Un atac asupra unui spital din Gaza a ucis sute de palestinieni, adâncind tensiunile în Orientul Mijlociu și ridicând miza pentru președintele american Joe Biden care se îndreaptă către Israel miercuri pentru a da un semnal al sprijinului pentru războiul împotriva Hamas.
Oficialii palestinieni spun că spitalul a fost lovit de rachete israeliene. Ministrul sănătăţii al Autorităţii Palestiniene acuză Israelul că a provocat un „masacrul”. Israelul pune explozia de la spitalul Al-Ahli al-Arabi pe seama unei rachete eșuate lansate de Hamas, care a negat responsabilitatea.
Reuters nu a putut verifica din surse independente afirmațiile legate de catastrofă. Tragedia a încins și mai mult spiritele într-o regiune aflată deja în criză de când Hamas a desfășurat un atac transfrontalier pe 7 octombrie împotriva comunităților din sudul Israelului, atac în care au murit cel puțin 1.300 de oameni.
Purtătorul de cuvânt al ministerului palestinian Ashraf Al-Qudra a declarat că salvatorii încă scot cadavre dintre dărâmături.
Al Jazeera a prezentat imagini de coșmar în care salvatorii și civilii transportă victime în saci de cadavre. Un șef al apărării civile din Gaza spune că bilanțul provizoriu este de 300 de morți, în timp ce surse din Ministerul Sănătății îl estimează la 500.
Misiunea diplomatică complexă a lui Biden în Orientul Mijlociu ar fi trebuit să calmeze regiunea și să susțină eforturile umanitare pentru a ajuta populația din Gaza, dar după acest atac, Iordania a anulat întâlnirea planificată cu președintele SUA, președintele palestinian Mahmoud Abbas și președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.
Abbas a anulat, de asemenea, planul de a-l întâlni pe Biden, în vreme ce forțele de securitate palestiniene i-au dispersat cu gaze și grenade tip flashbang pe protestatarii antiguvernamentali din orașul ocupat Ramallah din Cisiordania.
Au avut loc proteste și la ambasadele Israelului din Turcia și Iordania și la ambasada SUA din Liban, unde forțele de securitate au lansat gaze lacrimogene împotriva demonstranților pentru a-i dispersa.
Înainte de atacarea spitalului, autoritățile sanitare din Gaza au declarat că cel puțin trei mii de oameni au murit în cele 11 zile de bombardamente israeliene.
Armata israeliană i-a îndemnat miercuri pe rezidenții orașului Gaza să se mute în sud, spunând că au creat o „zonă umanitară” unde popt primi asistență umanitară și medicală, în Al-Mawasi, la 28 km în josul coastei enclavei palestiniene.
„IDF face apel la rezidenții #GazaCity să evacueze sudul pentru a-și proteja”, a scris armata pe social media.
Pe când Biden se îndrepta către Tel Aviv, purtătorul de cuvânt al Securității Naționale a Casei Albe, John Kirby, le-a spus reporterilor că președintele SUA le va pune „întrebări dificile” liderilor israelieni, dar nu a oferit detalii.
Biden se va întâlni cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și cu cabinetul israelian pentru a-și face o idee despre planurile și obiectivele Israelului, a spus Kirby. El își propune, de asemenea, să aducă ajutor umanitar în Gaza, unde milioane de palestinieni supraviețuiesc cu resurse limitate de alimente, combustibil și apă din cauza asediului Israelului.
Reacții internaționale
Nu era clar ce va putea realiza Biden în timpul vizitei sale. Kirby a spus că președintele SUA plănuiește să vorbească cu Abbas și Sisi înainte de a se întoarce la Washington.
„Evenimentele de acest tip îngrozitoare, îngreunează diplomația și cresc riscurile de escaladare”, a declarat Richard Gowan, directorul ONU la International Crisis Group, citat de agenția de presă Reuters.
Departamentul de Stat al SUA le-a spus americanilor să nu călătorească în Liban după schimburile de focuri între Israel și Hezbollah în sudul Libanului.
Iranul, care sprijină Hamas, Jihadul Islamic și gruparea islamistă Hezbollah din Liban, a avertizat Israelul cu privire la escaladare dacă nu reușește să pună capăt agresiunilor împotriva palestinienilor.
Președintele iranian Ebrahim Raisi a declarat miercuri o zi de „doliu public” și a declarat că atacul asupra spitalului se va întoarce împotriva Israelului și a aliatului său american. „Flăcările bombelor SUA-israeliene căzute în această seară asupra victimelor palestiniene de la spitalul din Gaza îi vor consuma în curând pe sionişti”, a spus Raisi, potrivit agenţiei IRNA.
Sute de iranieni au protestat peste noapte în fața ambasadelor britanice și franceze din Teheran. Mai devreme, mii de manifestanți s-au adunat mai devreme în Piața Palestinei din centrul Teheranului pentru a-și exprima furia.
Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat „îngrozit” de sutele de oameni uciși în atacul de marți asupra spitalului. Guterres a făcut apel la Hamas pentru eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor și la Israel să permită accesul imediat nerestricționat la ajutorul umanitar pentru Gaza.
Șeful UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, a deplâns faptul că „iarăși prețul cel mai mare este plătit de niște civili nevinovați”. „Răspunderea pentru această crimă trebuie să fie clar stabilită, iar făptașii trebuie trași la răspundere”, a scris el pe X.