Tragedie în SUA: Cinci copii au murit în urma unui incendiu puternic

Cinci copii au murit într-un incendiu, în Arizona, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun. Patru dintre copii erau fraţi, iar al cincilea era rudă cu ei,...

Cinci copii au murit într-un incendiu, în Arizona, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun. Patru dintre copii erau fraţi, iar al cincilea era rudă cu ei, transmite BBC.

Incendiul a distrus casa cu două etaje sâmbătă seara, au declarat luni autorităţile, fără a lăsa supravieţuitori, transmite breakingnews.md, cu referire la realitatea.net. 

Patru copii, cu vârste de doi, patru, cinci şi 13 ani, erau fraţi, în timp ce un copil de 11 ani era o rudă în vizită.

Oficialii investighează incendiul şi nu au făcut publice numele copiilor sau al tatălui.

Incendiul a izbucnit în Bullhead City, la 160 km sud de Las Vegas, sâmbătă, cu puţin înainte de ora locală 17:00 (1:00 GMT).

„Tatăl copiilor a declarat anchetatorilor că a fost plecat timp de aproximativ 2,5 ore pentru a cumpăra alimente şi cadouri de Crăciun”, a precizat poliţia din Bullhead City într-un comunicat.

Ancheta preliminară a constatat că incendiul a pornit de la intrarea de la parter, „făcând cel mai probabil imposibilă ieşirea în siguranţă din locuinţă a copiilor aflaţi în dormitorul de la etaj”, au precizat autorităţile.

Toate cele cinci victime au fost găsite în acelaşi dormitor de la etaj. Se pare că focul şi-a croit drum pe singura scară a casei, blocându-le calea de scăpare.

Martorii au descris vecini frenetici care au adunat furtunuri şi scări în încercarea de a lupta împotriva incendiului.

„Am deschis uşa garajului, iar băieţii scoteau lucruri afară”, a declarat un martor pentru postul local de televiziune KTVK, afiliat CBS News.

„Cu cât ne apropiam mai mult de uşă, fumul începea să intre în garaj şi îi sufoca pe oameni”, a adăugat acesta.

Vecinii nu ştiau că se afla cineva în casă, a adăugat el. Dacă ar fi ştiut, el a spus că ar fi încercat o salvare.

Poliţia spune că nu erau adulţi acasă când a izbucnit incendiul.

Un priveghi este planificat într-un parc local pentru miercuri seara, iar o campanie GoFundMe a strâns peste 14.000 de dolari până marţi pentru a ajuta familiile să acopere cheltuielile de înmormântare.

In this article