
O navă de pasageri cu 243 de persoane la bord s-a răsturnat în Marea Java, în largul Indoneziei. Șase oameni au murit, 108 au fost salvați, iar alte 129 de persoane sunt în continuare date dispărute.
Incidentul s-a produs duminică dimineața, în condiții de vreme nefavorabilă. Nava „Virgo Transport 8” efectua o cursă între Surabaya, în provincia Java de Est, și Banjarmasin, în Kalimantanul de Sud.
Autoritățile indoneziene au mobilizat 622 de salvatori și aproximativ 12 nave pentru operațiunea de căutare și salvare. Intervenția este îngreunată de condițiile meteorologice, iar deplasarea până la locul naufragiului poate dura până la nouă ore atunci când vremea este rea.
Potrivit informațiilor preliminare, nava s-ar fi înclinat puternic după ce a fost lovită din lateral de valuri care au ajuns la aproximativ trei metri înălțime. Ulterior, un elicopter care survola zona a observat că ambarcațiunea se răsturnase.
Cauza exactă a accidentului nu a fost stabilită deocamdată. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a determina circumstanțele în care s-a produs naufragiul.
Nava avea o capacitate de aproximativ 500 de persoane, iar la momentul accidentului transporta 243 de pasageri și membri ai echipajului.
Indonezia depinde în mare măsură de transportul maritim pentru conectarea celor aproximativ 17.000 de insule ale arhipelagului. Din cauza traficului maritim intens și a condițiilor dificile de navigație, accidentele de acest tip sunt frecvente în țară.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

