Un pompier IGSU a decedat în timpul intervenției la un incendiu de vegetație produs în Rădulenii Vechi, raionul Florești.
Potrivit IGSU, în seara zilei de 14 august un angajat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompier în cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Florești a fost găsit căzut la pământ în timp ce intervenea la lichidarea unui incendiu extins de vegetație, produs în apropiere de localitatea Rădulenii Vechi, Florești.
Cazul a fost raportat de colegii care efectuau misiunea pentru stingere focarului.
Potrivit primelor informații apelul la Serviciul 112 privind producerea incendiului a parvenit la ora 16.40.
La fața locului angajații IGSU au intervenit pentru lichidare.
Mai mult, întrucât incendiul se extindea cu repeziciune a fost luată decizia de a suplini forțele, fiind trimisă la intervenție o echipă din cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca.
Ajunși la destinație, pompierii din a doua echipă au depistat la sol în zona afectată de ardere trupul neînsuflețit al colegului.
Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele competente, iar cauza decesului va fi stabilită în urma unei expertize medico legale.
„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI este alături de familia îndurerată și deplânge pierderea colegului care a pierdut luptata cu flăcările”, a transmis IGSU.