Țîrdea cere ca Procuratura să investigheze legăturile dintre finanțarea campaniei Maiei Sandu de companiile petroliere și scumpirea carburanților

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, va sesiza Procuratura Generală și Anticorupție pentru a stabili conexiunile între directorii ANRE și președintele Maia Sandu. De asemenea, deputatul va solicita să fie...

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, va sesiza Procuratura Generală și Anticorupție pentru a stabili conexiunile între directorii ANRE și președintele Maia Sandu. De asemenea, deputatul va solicita să fie investigată legătura dintre sponsorizările efectuate de compania ”Bemol” și alte corporații petroliere în favoarea lui Sandu în campania prezidențială și dacă există vreo relație dintre venirea Maiei Sandu la putere și creșterea imediată a prețurilor la carburanți.

Parlamentarul mai cere organului de urmărire penală să stabilească ce stă la baza motivului refuzului președintelui Sandu de a convoca CSS, unde să fie analizat raportul Consiliului Concurenței cu privire la înțelegerile de cartel pe piața petrolieră, dar și întâlnirile șeful statului și a unor membri PAS cu directorii ANRE, cărora Parlamentul le-a exprimat vot de neîncredere.

Motivul care l-a determinat pe Țîrdea să înainteze un asemenea demers procurorilor este creșterea neîncetată a prețurilor la carburanți, inacțiunile președintelui și eforturile acestuia de a-i proteja pe directorii ANRE, dar și întâlnirile secrete ale unor deputați PAS cu proprietarul companiei petroliere Bemol, care a finanțat campania electorală a lui Sandu. În total, angajații acestei firme i-au donat Maiei Sandu 200 de mii de lei. Revoltător este că în campania prezidențială Sandu a primit donații și de la salariații ANRE.

”Suntem convinși că toți sunt egali în fața legii, chiar și PAS și Maia Sandu. Hoții trebuie să stea la dubă. Țara nu se vinde”, a spus Țîrdea.

Deputatul a reamintit că toți directorii ANRE sunt foști colegi de partid cu Maia Sandu. Țîrdea a declarat că va propune fracțiunii parlamentare PSRM ca să includă din nou pe odinea de zi proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la acordarea votului de neîncredere întregii conduceri ANRE.

”Sandu și PAS au legături strânse cu oligarhii și corporațiile internaționale. Ea le slujește acestora, dar nu poporului. O face pentru că îi plătește și asta este evident”, a declarat deputatul.

In this article