
Un bărbat de 38 de ani a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru o tentativă de omor.
Totul s-a întâmplat pe data de 25 august 2022, în raionul Râșcani.
Potrivit informației, inculpatul împreună cu victima, un amic de-al său, consumau alcool într-o construcție auxiliară. În urma unui conflict, la un moment dat, bărbatul i-a aplicat ultimului trei lovituri în regiunea capului cu lama unui topor.
Imediat după aplicarea loviturilor, victima a încercat să fugă de agresor prin curte, dar inculpatul, continuându-și acțiunile criminale, a început să urmărească victima cu toporul în mâini dorind să-i aplice și alte lovituri. Acțiunile sale însă au fost întrerupte de către polițiști, sesizați telefonic, care au reținut inculpatul până a-și realiza intenția infracțională.
Măsura preventivă sub formă de arest preventiv a fost menținută în privința inculpatului, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Acesta a pledat ca fiind nevinovat.