Tarlev trage un semnal de alarmă: În curând, mai mulți copii se vor naște peste hotare decât acasă!
În cadrul emisiunii NordNews, fostul prim-ministru Vasile Tarlev a adus în discuție migrația masivă a cetățenilor moldoveni și efectele acesteia asupra nașterilor din țară. Tarlev a subliniat faptul...
În cadrul emisiunii NordNews, fostul prim-ministru Vasile Tarlev a adus în discuție migrația masivă a cetățenilor moldoveni și efectele acesteia asupra nașterilor din țară. Tarlev a subliniat faptul că, în perioada 2008-2024, „aproape un milion de cetățeni au plecat din țară”, evidențiind că „mai ales în ultimii ani, pleacă în masă”.Tarlev a detaliat soluțiile pe care le propune, începând cu un program dedicat dezvoltării economice și creării de locuri de muncă atractive pentru tineri.„Trebuie să deschidem locuri de muncă bine motivate, ca tineretul care încă nu a plecat să rămână, iar cei care au plecat să se întoarcă”, a menționat acesta.Politicianul a evidențiat, de asemenea, un program de susținere a tinerelor familii, care ar include sprijin din partea statului pentru obținerea locuințelor.„Fiecare familie întemeiată trebuie să aibă susținere de la stat pentru a avea un apartament și un loc de muncă”, a subliniat el.Un alt aspect important din planul lui Tarlev se referă la sprijinirea mamelor cu mai mulți copii.„Mama care naște doi copii deja este o eroină. Aceasta trebuie să primească finanțare fără procente de la stat, subvenții și dotări, pentru ca familia să aibă un mediu stabil și încredere în ziua de mâine”, a adăugat politicianul.Fostul premier a adăugat că va introduce o indemnizație lunară pentru copiii minori, asemănătoare cu cele din alte țări europene.„Vom introduce o indemnizație bănească lunară pentru copiii minori, așa cum procedează multe țări europene”, a concluzionat el, menționând că aceste măsuri fac parte dintr-un program mai amplu de redresare a situației demografice și economice din țară.
Utilizăm cookie-uri și tehnologii similare pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului, pentru a analiza traficul, a îmbunătăți conținutul și, după caz, pentru afișarea și măsurarea publicității. Puteți alege ce categorii de cookie-uri neesențiale permiteți.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.