Tânăr care se îndeletnicea cu furturi din apartamente, automobile, gherete și curțile blocurilor de locuit, condamnat la 10 ani de închisoare

Procuratura municipiului Chișinău a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare. Așadar,...

Procuratura municipiului Chișinău a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Așadar, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 12 aprilie 2023, un tânăr de 25 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 27 episoade de furt, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul căinculpatul, pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2022, a sustras prin pătrundere în apartamente, automobile, gherete, debarale, curți ale blocurilor de locuit, diverse bunuri valoare totală a cărora se estimează la 228 942 lei.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă – arestul preventiv, până la rămânerea definitivă a sentinței.

Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

In this article